VIDEO | Marcel Ciolacu, după semnarea contractelor pentru loturile 1 și 4 din Autostrada Buzău-Focșani: „E ambițios ca în doi ani să avem autostrada Moldovei”

Publicat: 06/09/2022, 15:42
Actualizat: 06/09/2022, 16:03

Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, și Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea au participat la evenimentul de semnare a contractelor pentru loturile 1 și 4 din Autostrada Buzău-Focșani, la Focșani.

„Cred și pe timpul lui Ceaușescu se vorbea de un drum mai bun în Moldova. Sunt peste 30 de ani de când vorbim că Moldova are nevoie de o autostradă și să încercăm să creăm un echilibru între zonele de dezvoltare, fiindcă dacă ne uităm statistic, cea mai mare migrație a românilor pentru Occident a fost din zona Moldova, pentru o investiție cum este autostrada automat aduce și alte investiții în zona economică.

Este o mândrie. E ambițios ca în doi ani să avem în sfârșit autostrada Moldovei. O spun fără nicio reținere, dacă podul de la Brăila a rămas podul lui Tudose, dacă Sorin reușește acest lucru, ca în 2 ani să finalizăm autostrada Moldovei, o să rămână autostrada Grindeanu. 

Succes și lucrurile chiar se mișcă în România și în sfârșit se mișcă și în Moldova”, a spus Marcel Ciolacu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Meghan Markle vrea la Casa Albă. Ce rol ar juca Harry
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×